Absurdisme

31 martie 2008

Moartea pestisorului

28 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 27

Epilog

În faţa casei răsări o superbă grădină de trandafiri sălbatici.

27 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 26

În cadă, Saul duse mâna în care ţinea strâns briciul spre gât.
- Mda, zarurile au fost aruncate. Demult, cu milioane de ani înainte de Rubicon. Atâta mişcare, atâta agitaţie, atâtea lupte. Poate prea multe…
Lama strălucitor de rece a briciului atinse pielea gâtului încordat.
O rază de soare rătăcită prin micul geam al băii căzu înfrântă pe oglindă.
- Hait, dacă tot trebuie să valsez, cum spunea bunică-mea, măcar să o fac graţios.

Fredonând, Saul se barberea.

26 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 25

Sunt un înger căzut.
Aripile îmi sunt sfărâmate în mii de bucăţi sângerânde. Penele îmi sunt terfelite. Sufletul mi-e murdar.
Nu mai aud muzica divină, nu mă mai aud nici măcar pe mine. Zgomotul e prea mare. Haosul mă îneacă.
Nu mai visez. Nu mă mai pot înălţa. Trăiesc din firimiturile de fericire pe care mi le aruncă alţii, mă îmbăt cu veşniciile celor din jur şi mă îmbrac cu ele crezând că îmi vor ţine de cald când voi rămâne din nou singur cu cei patru pereţi morţi ai mei.
Clipă după clipă picură. Fur de la oameni câte o trăire şi o asociez câte unei clipe. Apoi uit. Şi clipele redevin la fel. Şi mi se scurg.
Mor şi o fac prosteşte, fără curajul de a privi în urmă şi de a ierta. A mă ierta.

25 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 24

Azi mi-am găsit iubita în pat cu un alt bărbat.
Ce face?
De ce?
Cum poate să facă aşa ceva?
Nu mă iubeşte?
Îl iubeşte?
M-a minţit tot timpul acesta?
M-am minţit?
Îi place cu el?
O are mai mare ca mine?
Cum i-o dă?
Mai bine ca mine?
Lui i-o suge?
Cum îl atinge?
Îl atinge şi îl sărută aşa cum m-a atins şi m-a sărutat pe mine spunându-mi că mă iubeşte?
Gâfâie şi geme aşa cum o făcea cu mine?
De ce?
Am greşit undeva?
Unde?

24 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 23

Despre Iad. Despre Iadul Întrebărilor.
Nu cred în existenţa unui Iad unic şi generalizat. Un Iad vulgar, cu draci şi smoală, alături de miile de suflete perindate prin vieţi păcătoase, timp de mii de ani şi mii de generaţii. Adică nu pot să îmi imaginez că, odată ajuns acolo, îl voi întâlni pe vecinul de la colţ şi îl voi întreba „Suferi?”, el îmi va răspunde evident „Da.”, iar eu apoi îl voi întreba senin „Şi vrei să vorbim despre asta?”. Nu. Trebuie să fie ceva mai bun. Un Iad personalizat, unic şi croit după nevoile fiecăruia.
Dacă ar fii să îmi imaginez Iadul Perfect, pentru mine acesta ar fii Iadul Întrebărilor. Ar fii locul şi timpul în care întrebarea mea ar rămâne fără răspuns, în care ecoul ar fii mut, iar semnul de întrebare şi-ar fi pierdut de mult sensul.

22 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 22

Întinşi pe pat, Saul nu se mai sătura să îi adulmece pielea uşor bronzată. Era ca un copil care descoperă pentru prima oară un gust nou şi nu se mai satură apoi să-l savureze sau ca un oenolog bătrân, surprins de savoarea neaşteptată a unui vin tânăr şi înmiresmat.
Sărutările sale, uşoare ca o adiere, urcau pe linia magică a spatelui ei, de la îmbinarea miraculoasă a coapselor din care muşcă ca din cel mai fraged măr din lume şi până sus, spre gâtul care abia acum îşi dezgolea fragilitatea. În pielea ei se împleteau armonios, ca într-o poţiune magică, mirosurile copilăriei, ale femeii proaspăt înflorite şi ale mării în dimineaţa senină de vară.
Uşoarelor ei suspine şi cearceafului strâns uşor între degete îi urmară noi valuri de sărutări ce-i înveliră gâtul fremătând în coliere de plăcere. Buzele ei fierbinţi şi delicioase se lipiră de pielea lui Saul în căutarea avidă a buzelor sale. Se întâlniră la jumătatea drumului şi se gustară flămânde şi nesătule, în freamătul corpurilor tinere. Apoi buzele lui Saul coborâră încet până întâlniră şi celelalte buze ale ei. Şuvoaie de fioruri noi îi înflăcărară trupul şi picături mici perlate de sudoare îi brăzdau pielea arămie.
Sub dezmierdările lui Saul se năştea Femeia în toată splendoarea şi plenitudinea ei, începând cu prima, femininul primordial, şi sfârşind cu ea şi cascada de sărutări ce urca şi o cuprindea în braţe şi o umplea, împlinind-o.
Încremeniţi în timp se pierdură apoi amândoi într-o mare de lumină, culori şi dragoste, undeva dincolo de curcubee.

21 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 21

Primăvară. La răsărit de ghiocel

Hei, frumoaso, prin vene-ţi curge primăvara
Şi-n păru-ţi înfloresc salcâmii!
Pierdut de mine, să mă satur să te privesc, nu.
Fără vre-un cuvânt te urmez: înfloresc.

20 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 20

Uneori stau şi îmi imaginez Veşnicia.
O vale îmbinată în dealuri, scăldată de soarele molatic aprins al unei după-amiezi de august sfârşit.
Şirurile de vie stau drepte, nesfârşite, urcând dealurile şi coborând văile, pierdute în orizont, cu frunzele împărtăşite în căldura braţelor înserării.
Strugurii încă nu s-au copt.
Din spate, din depărtare, un miros bine cunoscut de vanilie şi scorţişoară mă îmbie, îmbrăţişându-mă.
- Da, dragă, am ajuns!

19 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 19

Astăzi mi-am îngropat primul prieten.
Un om pe care îl ştiam de atât de mult timp, încât uitasem cum l-am cunoscut. Datorită calităţilor sale, ca urmare a unei coincidenţe, a unui moment de slăbiciune, să fii fost oare un moment de tărie sau pur şi simplu? Nu îmi mai aduc aminte.
Hmmm, primul. Au fost o mulţime de primul.
Primul moment în care cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Total lipsite de înţeles, de substanţă, fără magie şi putere. Inutile. Răneau tăcerea.
Primul prieten căruia îi aranjam mormântul.
Primul gând că acesta s-ar putea să nu fie şi ultimul.
O sudoare rece l-a îmbrăcat ca într-un giulgiu pe Saul când şi-a dat seama că ar putea asista, lipsit de putere, cum, unul câte unul, toţi cei dragi lui vor dispărea. Fizic. Căci printre amintiri bănuia el că vor mai rătăci aceşti prieteni stelari. Doar că, cu timpul, el va fii singurul care îşi va mai aduce aminte de ei şi singurul care le va mai da posibilitatea să vorbească. Să fie, fie şi pentru scurte clipe. După care va muri şi el. Şi cu el, toţi ei.

- E curvă mare viaţa asta.

18 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 18

Beat. Beat mort. Beat muci, mangă, ştangă, rangă, greblă, loptă, motcă, beat-beat.
Beau să uit. Să uit că nu mai am iubită, să uit că zilele trec şi sunt toate la fel, să uit că sufăr ca un câine în singurătatea nopţii fără lună, să uit că în nopţile cu lună parcă sufăr şi mai rău, să uit că l-am uitat pe Dumnezeu, să uit că mi-am pierdut calea şi lumina, să uit de mine. Să uit.

PS: Să nu uit să duc gunoiul. Pute.

17 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 17

Un beţiv pe o bancă:
- Dă-mi o ţigară. Îţi dau zece mii pe ea.
- Îţi dau o ţigară, dar nu-mi trebuie bani pe ea.
- De unde ştii?

Ca de obicei, beţivul avea dreptate.

16 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 16

Unele lucruri sunt menite să cadă. Pe unele le ajută gravitaţia, altele sunt împinse discret de câte un cot netrebnic, altele pur şi simplu cad.

Cu oamenii e la fel.

15 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 15

Copil fiind, Saul nu-şi aducea aminte să fii avut atâtea probleme. Dimpotrivă, cu ani în urmă crezuse, crescuse practic cu ideea parcă întipărită genetic, că toate lucrurile care se intersectau cu viaţa sa liniştită au o cauză bine determinată şi un scop pe care numai înţelepţii şi şamanii ascunşi ai acestei lumi îl cunosc. În mintea sa de copil se crease un univers simplu, în care viaţa nu e decât o trecere, un drum, între un univers mai mare, Pământ şi din nou acel univers atotcuprinzător. Cu inocenţa şi credinţa unui copil îşi imagina acest univers cu legi înfiorător de simple, ce, pe măsură ce vor trece anii, va conţine şi viaţa sa, şi, în clipele dintre două jocuri sau două gustări, când se oprea să inunde cu atenţia sa lumea celor mari, nu se putea opri să nu întrebe: dar ce poate fi chiar atât de greu de înţeles? Te naşti, trăieşti şi mori să devii un om mai bun. De ce oare oamenii mari se încăpăţânează să nu vadă un lucru atât de simplu? De ce se frământă ei atâta şi nu cred în asta? Ce, dacă nu vezi un atom, asta înseamnă că el nu există? Sau dacă nu vezi a zecea planetă de la Soare, aşa cum îi povestise tatăl său că sunt planetele, înseamnă că nu există? Ar fi mai simplu dacă s-ar construi un microscop sau un telescop mai mare. Sau poate nişte ochelari fermecaţi cu care să se vadă legile ascunse ale universului şi ale vieţii. Poate ar trebui să le construiesc eu când cresc mare.

Cum timpul nu stă decât arareori pe loc Saul crescu. Şi ca orice om mare uită.

14 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 14

„You have new email!”

Read.

„Salve S.!
Ce mai faci, omule? Cum o mai duci? Nu te-am mai auzit de foarte mult timp. Ai dispărut complet de pe toate căile şi nici măcar bitul singuratic nu te-a mai zărit :). E timpul să dai raportul! Cum, unde, când, cu cine, de ce…
G.”

Reply.

„Hait, Good Morning!
Raport despre răceală: se anunţă vremuri mucoase, cu averse de strănuturi şi pe alocuri vânturi. Da’ vorba ceea: mai tuşeşte, mai beşeşte, ăsta-i semn că mai trăieşte! Nu, pe bune, încă mai am probleme şi mă întreb dacă nu voi ajunge iar pe injectabile…şi herr doktorii habar n-au. Poate am un pui de SIDA, ceva…
Raport de lucru: am sărit deja peste două zile de lucru, n-am fost în stare să mă conving să merg. Până şi tavanul e mai fascinant decât prezentările pe care trebuia să le fac.
Raport de psihic: nashpa.
Raport de raport: mă lupt cu morile de vânt. Mă lupt cu mine şi cu ideile mele. Între raţiune şi simţire. Între durere, acceptarea ei, credinţă şi trădare. Te doare mintea!
Raport ca vai de mama lui: vezi mai sus.
Şi acum, copii, dacă aţi înţeles ceva, să trecem la întrebări: tu? (versiunea mai lungă dacă se poate :)
Ar mai fii, da’ poate altădat’…
Să fii cuminte şi să faci frumos!
S.”

13 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 13

Zilele acestea m-am culcat cu femeia altui bărbat. M-a vrut, eu nu m-am opus, pentru câteva momente a fost bine.

12 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 12

Iarnă.

Mormane de alb mă năpădesc în carne,
Noaptea-mi răsare îngheţată în suflet,
Şerpuie dezrădăcinat gândul în mine,
Sunt un lup berc colindând nămeţii.

11 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 11

În aceeaşi piaţă Saul sorbea din ceaşca de cafea. Terasa cu ale ei scaune şi umbrele se mutase cu totul în spatele unor geamuri largi, în sânul pietrei, în carnea şi călduţul desuet al unei clădiri de glorie apusă. La adăpost de cenuşiul albastru al cerului încremenit în aşteptare, parcă departe de zăpada ce-şi topea strălucirea într-un gri împrumutat de macadamul pieţei.
În centru, lângă statuie, un porumbel negru păşea în jurul perechii aruncate în zăpadă. Frigul aprig şi întunericul nopţii trecute îi smulseseră albei porumbiţe scânteia din ochi. De parcă cineva sau ceva aveau nevoie tocmai de acea minusculă, de cele mai multe ori nebănuită strălucire pentru a alunga iarna.
Oprit în faţa dragei porumbiţe, cu o hotărâre sălbatică şi neobişnuită pentru un porumbel, îşi împunse pieptul. Ciocul, devenit brusc ascuţit, răscolea frenetic şi adânc negrele pene. Cu o ultimă bătaie de aripi ajunse la puful ce-i acoperea pielea albă a pieptului.
Pe macadam două trupuri zăceau cu aripile îngheţate. Între ele o picătură de sânge albea zăpada.
Vinişoare de foc fulgerau apusul.

10 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 10

O cunoştea de mult timp. În vorbă cu ea, însă, nu intrase decât mult mai târziu.
Un început de toamnă şi un sfârşit de zi. În piaţa medievală a oraşului ultimele raze ale soarelui, cele mai jucăuşe şi mai fierbinţi, se hârjoneau printre clădirile încărcate de misterul atâtor ani. Pavajul intimei pieţe lega în cerc două biserici, un palat în reconstrucţie, o şcoală şi terasele. Ah, minunatele terase! Om cu om te puteai întâlni şi, aşezat pe scaunele cu spătar generos, ocrotit de lumina ce reflecta din clădirile-sateliţi naturali ai pieţei, la o ceaşcă de cafea, depănai înţelepciune. Şi noaptea se făcea zi, iar ceaşca o cupă de vorbe distilate. Iar dacă erai destul de atent, puteai jura că apa tămăduitoare a fântânii, la câţiva metrii depărtare de statuia ce sprijinea cu ai ei iubire centrul pieţei, puteai jura că apa povesteşte aceleaşi lucruri, din alte timpuri.
Acolo îi vorbi pentru prima dată.
Acolo văzu că zâmbetul ei năştea lumini noi în univers.
Acolo văzu că, atunci când ea râdea, totul căpăta un sens şi totul devenea unul.
Acolo văzu viaţa în toată splendoarea, goliciunea şi dumnezeirea ei.
Acolo trăi.
Acolo…acolo era unde era ea. Discuţiile aprinse despre viaţă şi moarte, credinţă şi trădare, iubire şi ură din iarna ce trecuse (Ce iarnă, o primă iarnă!/ Atâta viaţă sub alba zăpadă/ Şi atâta foc în negrul pământ!/ Cu fulgii zbor. Eşti şi sunt.), lungile plimbări prin pădure la sfârşit de primăvară, vacanţa de nebună distracţie şi plăceri fierbinţi petrecută la malul mării, tot Timpul şi Spaţiul inundat în iubire. Acolo unde Eu o întâlneam pe Ea. Acolo era Acolo.
Şi apoi plecarea ei…

08 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 09

Azi am văzut doi îndrăgostiţi în parc. Stăteau cu picioarele desculţe deasupra apei. Tineri, foarte tineri.
El. Colţuros, ţeapăn, stingher. Probabil speriat. O mână petrecută deasupra umerilor fetei, o mână ce în neliniştea ei nu-şi găsea locul potrivit. Sărutări scurte, copilăreşti.
Ea. De o feminitate debordantă. Calmă, savurând fiecare clipă. Cu o mână petrecută în jurul iubitului, cu cealaltă mângâindu-l uşor pe ceafă. Îl ţinea de parcă era cel mai fragil şi cel mai preţios lucru din Univers. De o gingăşie sfâşietoare. Sărutări lungi, pasionale.
Când am plecat din parc erau Unul.

07 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 08

Dumnezeu nu există.
Nu e decât o palidă consolare a sufletelor slabe, a celor care nu au curajul să-şi asume viaţa, să îşi trăiască clipa. Şi atunci, ce fac? Inventează o prezenţă supranaturală care să-i răsplătească într-o viaţă viitoare, să-i scalde în laptele şi mierea pe care nu şi-au permis-o acum.
Şi dacă totuşi există? Cum a putut El să dea unei fiinţe create de El însuşi libertatea de a jigni, răni, omorî o altă fiinţă, tot de El însuşi creată cu aceleaşi drepturi şi din acelaşi sânge?
Şi dacă mă înşel şi mă pierd, de ce nu mă ajută? De ce nu mă lasă să văd măcar o parte din slava şi din măreţia lui? Sunt prea puţin important încât nu merit o mică minune, un mic semn, o mică atingere pe frunte? De aia nu mai există sfinţi şi minuni… Poate nu au existat niciodată. Şi orice pare să nu fie conform unei curgeri liniştite şi liniare a timpului, orice întâmplare care pare să întrerupă curgerea firească a lucrurilor nu e decât o coincidenţă. Şi nu aş crede de mi s-ar întâmpla.
Mergând prin umbra clădirilor din centrul oraşului, Dumnezeu nu părea să mai existe pentru Saul. Pierdut în cearta lui interioară, Saul nici nu băgă de seamă privirea insistentă a unui om ce se apropia încetişor de el. Un ţigan.
- Nu te supăra, ai o secundă?
- O secundă? Da…
- Dumnezeu te iubeşte!
- …!?
- Şi te iartă. Şi cred că ţi-ar fii mai bine dacă ai veni cu mine acum la Biserică şi ai vorbi cu El.
- Hmm, secunda ta tocmai a expirat! aruncă Saul din vârful buzelor şi se îndepărtă.
- Ah, guraliv mai era şi tipu’ ăsta. Şi să se ia el aşa de om pe stradă…Mare e grădina şi spart e gardul!
După încă câţiva paşi, Saul se întoarse şi începu să-l caute pe ţigan cu privirea. În spatele lui, însă, umbra începea să se deşire când soarele o împungea cu ale sale suliţe în coaste.

06 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 07

Copacul este al doilea răzvrătit.

Când El l-a condamnat la nemişcare
Înţepenindu-l în pământ şi dându-i răsuflare,
El şi-a ridicat crengile şi L-a bătut.
L-a bătut cu flori şi L-a răstignit.

Si-atunci El a creat Omul.

05 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 06

- Zi după zi. Gri înlocuit de alt gri. Aceeaşi nuanţă, aceeaşi culoare. Nimic spectaculos. Nimic care să îţi accelereze bătăile inimii. Lucrurile trec pe lângă mine repede şi la mare distanţă. Totul e atât de rapid. Parcă aş fii într-o gară şi aş aştepta ceva. Un tren ce nu mai vine. Ştii, e ciudat. Parcă am ajuns la capătul drumului. Parcă nu mai e nimic dincolo de trenul ce nu mai vine. Vid. Gol. Capăt de linie.
- Mda, ştiu la ce te referi. Simt şi eu că parcă am ajuns la capătul puterilor, zise Saul şi mai sorbi o dată din bere.

04 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 05

Întins pe parchet, Saul nu mai urmărea demult acvariul sau tavanul.
În piesa absurdă a tăcerii, peştii observau nemişcarea ce se petrecea dincolo de sticlă.
- Hmmm, omul acesta nu pare să se simtă prea bine în acvariul său…
- Oare nu e bună apa lui?
- Nici nu a clipit când i-am făcut din aripioare…
Cu o nouă mică ridicare din aripioare peştii se întorceau la frenezia vieţii cotidiene.
- Dacă m-aş ucide? Un gest ca acesta ar alunga cu siguranţă monotonia. Plus că are aşa o aură romantică, atrăgătoare, un soi de rebeliune în care eu aş fii personajul principal. Aş putea să o fac chiar acum. Nimic nu mă împiedică. Aş fii stăpânul absolut al propriului destin.

03 martie 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 04

Iona. Asta suntem toţi.
Toţi care avem curajul şi răbdarea să ne aplecăm asupra noastră şi să împungem cu mintea Infinitul. Pescari pe marginea unei imense nopţi, aruncând undiţa spre necunoscut, sperând să prindem Adevărul, peştele cel mare. Blestemaţi să nu ne putem părăsi trupul, să nu putem depăşi limitările creierului, ale materiei. Închişi pe o planetă aproape rotundă, puşcăriaşi ai sistemului solar, damnaţi să nu putem cunoaşte ce începe acolo unde Universul se termină. Închişi în infinit. Balena noastră e întreg Universul. Ne-a născut, ne macină, ne reintegrează.
În acvariul meu există un singur peşte. Ca mine.

index index index map map map index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index index
For an alternate route to Journal of Emerging finance market.There are affordable cars, and then there are cars that offer thrilling performance. Rarely do the two ever converge, but Japanese automake mazada.new impreza 2008 Impreza Photos | Subaru News, Articles, Road Tests, Test Drives, Comparisons, Concepts.manhattan beach toyota Los Angeles Toyota Dealer, is a New & Pre-Owned Toyota dealership, with OEM Toyota parts and professional Toyota service.fashions like you need it: make fashion trends work for you, get fashion on a budget, dress for your body and look great for special occasions.How to treat a fragile man without health insurance man.gadget store buy drinking games, gadgets & boys toys. Shop online for fun gifts, presents, gizmos and games.Review and road test of the Ford mondeo.Discover new cars from hyndai.Find new kia.suzuki vehicles on our Car Finder Buy and Sell New Used Cars Philippines 2009 site.Your Suzuki Motorcycle Info Source: Suzuki Motorcycles Used Dual Purpose Motorcycles For Sale View 2008 Suzuki Models 2008 suzuki.auto manufacturer site with information on the Sedona, Sorento, Sportage, Optima, Spectra and Rio vehicles www kia.Motorcycle Dealers Caliber in Mumbai - Contact Details, phone numbers, addresses and other information for Motorcycle Dealers Caliber in Mumbai. dealerships caliber.Electronics and gadgets are two words that fit very well together. The electronic gadget.2001 excursion highlights from Consumer Guide Automotive. Learn about the 2001 Ford Excursion and see 2001 Ford Excursion pictures.ford Motor Company maker of cars, trucks, SUVs and other vehicles. View our vehicle showroom, get genuine Ford parts and accessories, find dealers.The soul of Formula M: reloaded. Combining motorsport capabilities with everyday driving. The bmw coupe.Vintage and Classic Car Club of India vintage car.Welcome - Feel Good Natural health stores.Welcome to mazdas global website.Locate the nearest Chevrolet Car chevy dealer

file sharing

box office

used van

heart disease

for internal medicine

Honda car

executive search

animal protein

winter wedding

production since

get hold

web sites

vacation rental

mortgage insurance

refused credit

always better

usual young ready

you is simple

internet marketing

weight loss

little bit

school board

arrange camp invent cotton

how those choices

well worth

Minister John

aloe vera

essential oil

would like

physical disabilities

a few days later

nasal problem

essential oils

get back

well worth

who had preceded

Apple iTune

domain name

better way

high quality

multiple listing

Honda Accord

The world of concrete

could ever

opposition player

good look

price range

frustration and other

Noni Juice

quick develop ocean

pet store

used books

great deal

sex drive

sounded like

prehistoric periods

and societies

ice cream

regular basis

As my problems

us satisfactorily

Listing Service

Nika Revolt

wait until

eyes widened

video conferencing

to explain

central government

iPod music

heart disease

car insurance

Nika Revolt

continue assisting

John Paul

focus upon

web sites

official language

middle finger

Noni juice

feel like

Lincoln Mark

well worth

it was passed by Congress

cock off

way associated

long way

dating sites

low libido

anal sex

dating sites

rubber cock

holds true

North America

European culture

hair growth

MLM Marketing

sexual harassment

looked around

would like

wide variety

birth control

unlimited music
Find and buy toyota park.Official site of the 2009 Jeep wrangler.Visit Subaru of America for reviews, pricing and photos of impreza.2006 Nissan 350Z highlights from Consumer Guide Automotive. Learn about the 2006 nissan 350z.Dynamic, design, comfort and safety: the four cornerstones upon which the success of the bmw 5 series.Find and buy toyota center kennewick.Contact: View company contact information fo protege.What does this mean for legacy.The website of American suzuki motorcycle.The site for all new 2009 chevy.Use the Organic natural food stores.Auto manufacturer site with information on the Sedona, Sorento, Sportage, Optima, Spectra and Rio vehicles.kia.Get more online information on hyundai getz.Find and buy used nissan 350z.Kia cars, commercial vehicles, dealers, news and history in Australia. kia com.Site for Ford's cars and minivans, trucks, and SUVs. Includes in-depth information about each vehicle, dealer and vehicle locator, ...fords dealers.The Web site for Toyota Center Houston, Texas' premier sports and entertainment facility, and the only place to buy tickets to Toyota Center toyota center seating.Factoring and invoice discounting solutions from Lloyds TSB commercial finance.Read Fodor's reviews to find the best travel destinations, hotels and restaurants. Plan your trip online with Fodor's.travel guide.Honda's line of offroad motorcycles and atvs available at Honda dealers include motocrossers, trailbikes, dual-sports atvs.Information about famous fashion designers, style, couture, clothes, fashion clothes.Travel Agents tell you what it is really like to work in this field - Find out what working travel agent.Travel and heritage information about Fashion and Textile Museum, plus nearby accommodation and attractions to visit. Part of the Greater London Travel fashion.Get buying advice on the Mazda rx8

puteri santubong history

long way

sammy jayne gallery

traffic ticket

shannon sunderlin myspace

should take

nicaragua nacatamales recipe

female body

trans siberian orchestra metallica download

raw foods

models of jcpenny

video game

upholster a motorcycle seat

wine tasting

model amelie from atk

during a period

fat flush cran water homemade recipe

new home

viking weapons and armor

affiliate program

lees studio marshall missouri

online dating

christmas dinner place cards free printable

instances impossible

womans vibraters

Shih Tzu

bravoteens

search engines

bordelon home furniture crowley la

make use

gifs animados de disney

started thrusting

scientific name of euglena

immigration lawyer

arm roast with wine recipe

United States

austin english ou

car accident

decorating ideas waynes coating

milk speed method organ pay

hp pavilion a830n

dick like

jack malotte

could use

sexo chicas gratis

Alice Springs

chocolate mousse cheesecake recipe non bake

silent tall sand

finch industrial tools

began rubbing

bbworgies

freelance author

drivers for ax88772

greeting card

sexo chicas gratis

Dog training

wavetech meters

home business

babos define

give him

halogen cooking

new auto

pink paradise in montreal

informally described

spidermn

sure watch

desibab

two persons

loukoumades recipe

freelance writer

sibusisiwe

pet food

microwave christmas pudding recipe

evangelical Christians

torrents coccozella

white grape

ancient mesopotamian foods

Great Britain

earthworm anatomy pictures

free trade

video girl ai

which traced

guatemalan foods store

and known works

starlight theater independence iowa

soldier process operate

yougest boys bibcam

XML documents

el salvador medrano express noticias

Las Vegas

antique pump organ prices

different types

girls pantie models

make use

amputee lady canada

hard dick

shelease photos

free web

what is a misterminer a

study abroad

calvin hobbs clipart

year old

dolcett adult art

local community

papagayos cabaret

parliamentary system

hlapex full

private school

carlos fuentes chac mool conflictos

interest rate

camping meal menu

now knew

canadian tattoo suppliers

garden equal sent

asculap

lips around

gun nutz canada

best place

jill anderson and dan fogelberg

video camera

triple nickel snowboards

despite the inhabitants

doberge cake recipe

Managing Executive

pikey fights

heart disease

carmella bing redtube

health problems

victor 22 caliber rf pistol

yacht charter

roman holiday van nuys ca

should know

park yong ha

sports cars

true vector clipart offshore oil rig

spirits whom she had

orchard park mall kelowna bc

Toms Mortgage

samsung blackjack unlock code generator

music videos

robert ri chard shirtless pictures

Fall articulated

glycolysis for dummies

The various specialized

tina knowles nationality

active lifestyle

eating dinner as a family history

Free Trade

krispy kreme donuts recipe

multiply nothing

hypnotized diapered girls

casino gambling

avery 5280 template

sexual harassment

cooking beef tripas

weight gain

jill s red clouds photos

Apple iTune

honda st1300 problems

cunt lips

lirik lagu srikandi cintaku

fuel consumption