Moartea pestisorului

DOWNLOAD

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 27

Epilog

În faţa casei răsări o superbă grădină de trandafiri sălbatici.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 26

În cadă, Saul duse mâna în care ţinea strâns briciul spre gât.
- Mda, zarurile au fost aruncate. Demult, cu milioane de ani înainte de Rubicon. Atâta mişcare, atâta agitaţie, atâtea lupte. Poate prea multe…
Lama strălucitor de rece a briciului atinse pielea gâtului încordat.
O rază de soare rătăcită prin micul geam al băii căzu înfrântă pe oglindă.
- Hait, dacă tot trebuie să valsez, cum spunea bunică-mea, măcar să o fac graţios.

Fredonând, Saul se barberea.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 25

Sunt un înger căzut.
Aripile îmi sunt sfărâmate în mii de bucăţi sângerânde. Penele îmi sunt terfelite. Sufletul mi-e murdar.
Nu mai aud muzica divină, nu mă mai aud nici măcar pe mine. Zgomotul e prea mare. Haosul mă îneacă.
Nu mai visez. Nu mă mai pot înălţa. Trăiesc din firimiturile de fericire pe care mi le aruncă alţii, mă îmbăt cu veşniciile celor din jur şi mă îmbrac cu ele crezând că îmi vor ţine de cald când voi rămâne din nou singur cu cei patru pereţi morţi ai mei.
Clipă după clipă picură. Fur de la oameni câte o trăire şi o asociez câte unei clipe. Apoi uit. Şi clipele redevin la fel. Şi mi se scurg.
Mor şi o fac prosteşte, fără curajul de a privi în urmă şi de a ierta. A mă ierta.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 24

Azi mi-am găsit iubita în pat cu un alt bărbat.
Ce face?
De ce?
Cum poate să facă aşa ceva?
Nu mă iubeşte?
Îl iubeşte?
M-a minţit tot timpul acesta?
M-am minţit?
Îi place cu el?
O are mai mare ca mine?
Cum i-o dă?
Mai bine ca mine?
Lui i-o suge?
Cum îl atinge?
Îl atinge şi îl sărută aşa cum m-a atins şi m-a sărutat pe mine spunându-mi că mă iubeşte?
Gâfâie şi geme aşa cum o făcea cu mine?
De ce?
Am greşit undeva?
Unde?

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 23

Despre Iad. Despre Iadul Întrebărilor.
Nu cred în existenţa unui Iad unic şi generalizat. Un Iad vulgar, cu draci şi smoală, alături de miile de suflete perindate prin vieţi păcătoase, timp de mii de ani şi mii de generaţii. Adică nu pot să îmi imaginez că, odată ajuns acolo, îl voi întâlni pe vecinul de la colţ şi îl voi întreba „Suferi?”, el îmi va răspunde evident „Da.”, iar eu apoi îl voi întreba senin „Şi vrei să vorbim despre asta?”. Nu. Trebuie să fie ceva mai bun. Un Iad personalizat, unic şi croit după nevoile fiecăruia.
Dacă ar fii să îmi imaginez Iadul Perfect, pentru mine acesta ar fii Iadul Întrebărilor. Ar fii locul şi timpul în care întrebarea mea ar rămâne fără răspuns, în care ecoul ar fii mut, iar semnul de întrebare şi-ar fi pierdut de mult sensul.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 22

Întinşi pe pat, Saul nu se mai sătura să îi adulmece pielea uşor bronzată. Era ca un copil care descoperă pentru prima oară un gust nou şi nu se mai satură apoi să-l savureze sau ca un oenolog bătrân, surprins de savoarea neaşteptată a unui vin tânăr şi înmiresmat.
Sărutările sale, uşoare ca o adiere, urcau pe linia magică a spatelui ei, de la îmbinarea miraculoasă a coapselor din care muşcă ca din cel mai fraged măr din lume şi până sus, spre gâtul care abia acum îşi dezgolea fragilitatea. În pielea ei se împleteau armonios, ca într-o poţiune magică, mirosurile copilăriei, ale femeii proaspăt înflorite şi ale mării în dimineaţa senină de vară.
Uşoarelor ei suspine şi cearceafului strâns uşor între degete îi urmară noi valuri de sărutări ce-i înveliră gâtul fremătând în coliere de plăcere. Buzele ei fierbinţi şi delicioase se lipiră de pielea lui Saul în căutarea avidă a buzelor sale. Se întâlniră la jumătatea drumului şi se gustară flămânde şi nesătule, în freamătul corpurilor tinere. Apoi buzele lui Saul coborâră încet până întâlniră şi celelalte buze ale ei. Şuvoaie de fioruri noi îi înflăcărară trupul şi picături mici perlate de sudoare îi brăzdau pielea arămie.
Sub dezmierdările lui Saul se năştea Femeia în toată splendoarea şi plenitudinea ei, începând cu prima, femininul primordial, şi sfârşind cu ea şi cascada de sărutări ce urca şi o cuprindea în braţe şi o umplea, împlinind-o.
Încremeniţi în timp se pierdură apoi amândoi într-o mare de lumină, culori şi dragoste, undeva dincolo de curcubee.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 21

Primăvară. La răsărit de ghiocel

Hei, frumoaso, prin vene-ţi curge primăvara
Şi-n păru-ţi înfloresc salcâmii!
Pierdut de mine, să mă satur să te privesc, nu.
Fără vre-un cuvânt te urmez: înfloresc.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 20

Uneori stau şi îmi imaginez Veşnicia.
O vale îmbinată în dealuri, scăldată de soarele molatic aprins al unei după-amiezi de august sfârşit.
Şirurile de vie stau drepte, nesfârşite, urcând dealurile şi coborând văile, pierdute în orizont, cu frunzele împărtăşite în căldura braţelor înserării.
Strugurii încă nu s-au copt.
Din spate, din depărtare, un miros bine cunoscut de vanilie şi scorţişoară mă îmbie, îmbrăţişându-mă.
- Da, dragă, am ajuns!

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 19

Astăzi mi-am îngropat primul prieten.
Un om pe care îl ştiam de atât de mult timp, încât uitasem cum l-am cunoscut. Datorită calităţilor sale, ca urmare a unei coincidenţe, a unui moment de slăbiciune, să fii fost oare un moment de tărie sau pur şi simplu? Nu îmi mai aduc aminte.
Hmmm, primul. Au fost o mulţime de primul.
Primul moment în care cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Total lipsite de înţeles, de substanţă, fără magie şi putere. Inutile. Răneau tăcerea.
Primul prieten căruia îi aranjam mormântul.
Primul gând că acesta s-ar putea să nu fie şi ultimul.
O sudoare rece l-a îmbrăcat ca într-un giulgiu pe Saul când şi-a dat seama că ar putea asista, lipsit de putere, cum, unul câte unul, toţi cei dragi lui vor dispărea. Fizic. Căci printre amintiri bănuia el că vor mai rătăci aceşti prieteni stelari. Doar că, cu timpul, el va fii singurul care îşi va mai aduce aminte de ei şi singurul care le va mai da posibilitatea să vorbească. Să fie, fie şi pentru scurte clipe. După care va muri şi el. Şi cu el, toţi ei.

- E curvă mare viaţa asta.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 18

Beat. Beat mort. Beat muci, mangă, ştangă, rangă, greblă, loptă, motcă, beat-beat.
Beau să uit. Să uit că nu mai am iubită, să uit că zilele trec şi sunt toate la fel, să uit că sufăr ca un câine în singurătatea nopţii fără lună, să uit că în nopţile cu lună parcă sufăr şi mai rău, să uit că l-am uitat pe Dumnezeu, să uit că mi-am pierdut calea şi lumina, să uit de mine. Să uit.

PS: Să nu uit să duc gunoiul. Pute.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 17

Un beţiv pe o bancă:
- Dă-mi o ţigară. Îţi dau zece mii pe ea.
- Îţi dau o ţigară, dar nu-mi trebuie bani pe ea.
- De unde ştii?

Ca de obicei, beţivul avea dreptate.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 16

Unele lucruri sunt menite să cadă. Pe unele le ajută gravitaţia, altele sunt împinse discret de câte un cot netrebnic, altele pur şi simplu cad.

Cu oamenii e la fel.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 15

Copil fiind, Saul nu-şi aducea aminte să fii avut atâtea probleme. Dimpotrivă, cu ani în urmă crezuse, crescuse practic cu ideea parcă întipărită genetic, că toate lucrurile care se intersectau cu viaţa sa liniştită au o cauză bine determinată şi un scop pe care numai înţelepţii şi şamanii ascunşi ai acestei lumi îl cunosc. În mintea sa de copil se crease un univers simplu, în care viaţa nu e decât o trecere, un drum, între un univers mai mare, Pământ şi din nou acel univers atotcuprinzător. Cu inocenţa şi credinţa unui copil îşi imagina acest univers cu legi înfiorător de simple, ce, pe măsură ce vor trece anii, va conţine şi viaţa sa, şi, în clipele dintre două jocuri sau două gustări, când se oprea să inunde cu atenţia sa lumea celor mari, nu se putea opri să nu întrebe: dar ce poate fi chiar atât de greu de înţeles? Te naşti, trăieşti şi mori să devii un om mai bun. De ce oare oamenii mari se încăpăţânează să nu vadă un lucru atât de simplu? De ce se frământă ei atâta şi nu cred în asta? Ce, dacă nu vezi un atom, asta înseamnă că el nu există? Sau dacă nu vezi a zecea planetă de la Soare, aşa cum îi povestise tatăl său că sunt planetele, înseamnă că nu există? Ar fi mai simplu dacă s-ar construi un microscop sau un telescop mai mare. Sau poate nişte ochelari fermecaţi cu care să se vadă legile ascunse ale universului şi ale vieţii. Poate ar trebui să le construiesc eu când cresc mare.

Cum timpul nu stă decât arareori pe loc Saul crescu. Şi ca orice om mare uită.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 14

„You have new email!”

Read.

„Salve S.!
Ce mai faci, omule? Cum o mai duci? Nu te-am mai auzit de foarte mult timp. Ai dispărut complet de pe toate căile şi nici măcar bitul singuratic nu te-a mai zărit :). E timpul să dai raportul! Cum, unde, când, cu cine, de ce…
G.”

Reply.

„Hait, Good Morning!
Raport despre răceală: se anunţă vremuri mucoase, cu averse de strănuturi şi pe alocuri vânturi. Da’ vorba ceea: mai tuşeşte, mai beşeşte, ăsta-i semn că mai trăieşte! Nu, pe bune, încă mai am probleme şi mă întreb dacă nu voi ajunge iar pe injectabile…şi herr doktorii habar n-au. Poate am un pui de SIDA, ceva…
Raport de lucru: am sărit deja peste două zile de lucru, n-am fost în stare să mă conving să merg. Până şi tavanul e mai fascinant decât prezentările pe care trebuia să le fac.
Raport de psihic: nashpa.
Raport de raport: mă lupt cu morile de vânt. Mă lupt cu mine şi cu ideile mele. Între raţiune şi simţire. Între durere, acceptarea ei, credinţă şi trădare. Te doare mintea!
Raport ca vai de mama lui: vezi mai sus.
Şi acum, copii, dacă aţi înţeles ceva, să trecem la întrebări: tu? (versiunea mai lungă dacă se poate :)
Ar mai fii, da’ poate altădat’…
Să fii cuminte şi să faci frumos!
S.”

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 13

Zilele acestea m-am culcat cu femeia altui bărbat. M-a vrut, eu nu m-am opus, pentru câteva momente a fost bine.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 12

Iarnă.

Mormane de alb mă năpădesc în carne,
Noaptea-mi răsare îngheţată în suflet,
Şerpuie dezrădăcinat gândul în mine,
Sunt un lup berc colindând nămeţii.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 11

În aceeaşi piaţă Saul sorbea din ceaşca de cafea. Terasa cu ale ei scaune şi umbrele se mutase cu totul în spatele unor geamuri largi, în sânul pietrei, în carnea şi călduţul desuet al unei clădiri de glorie apusă. La adăpost de cenuşiul albastru al cerului încremenit în aşteptare, parcă departe de zăpada ce-şi topea strălucirea într-un gri împrumutat de macadamul pieţei.
În centru, lângă statuie, un porumbel negru păşea în jurul perechii aruncate în zăpadă. Frigul aprig şi întunericul nopţii trecute îi smulseseră albei porumbiţe scânteia din ochi. De parcă cineva sau ceva aveau nevoie tocmai de acea minusculă, de cele mai multe ori nebănuită strălucire pentru a alunga iarna.
Oprit în faţa dragei porumbiţe, cu o hotărâre sălbatică şi neobişnuită pentru un porumbel, îşi împunse pieptul. Ciocul, devenit brusc ascuţit, răscolea frenetic şi adânc negrele pene. Cu o ultimă bătaie de aripi ajunse la puful ce-i acoperea pielea albă a pieptului.
Pe macadam două trupuri zăceau cu aripile îngheţate. Între ele o picătură de sânge albea zăpada.
Vinişoare de foc fulgerau apusul.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 10

O cunoştea de mult timp. În vorbă cu ea, însă, nu intrase decât mult mai târziu.
Un început de toamnă şi un sfârşit de zi. În piaţa medievală a oraşului ultimele raze ale soarelui, cele mai jucăuşe şi mai fierbinţi, se hârjoneau printre clădirile încărcate de misterul atâtor ani. Pavajul intimei pieţe lega în cerc două biserici, un palat în reconstrucţie, o şcoală şi terasele. Ah, minunatele terase! Om cu om te puteai întâlni şi, aşezat pe scaunele cu spătar generos, ocrotit de lumina ce reflecta din clădirile-sateliţi naturali ai pieţei, la o ceaşcă de cafea, depănai înţelepciune. Şi noaptea se făcea zi, iar ceaşca o cupă de vorbe distilate. Iar dacă erai destul de atent, puteai jura că apa tămăduitoare a fântânii, la câţiva metrii depărtare de statuia ce sprijinea cu ai ei iubire centrul pieţei, puteai jura că apa povesteşte aceleaşi lucruri, din alte timpuri.
Acolo îi vorbi pentru prima dată.
Acolo văzu că zâmbetul ei năştea lumini noi în univers.
Acolo văzu că, atunci când ea râdea, totul căpăta un sens şi totul devenea unul.
Acolo văzu viaţa în toată splendoarea, goliciunea şi dumnezeirea ei.
Acolo trăi.
Acolo…acolo era unde era ea. Discuţiile aprinse despre viaţă şi moarte, credinţă şi trădare, iubire şi ură din iarna ce trecuse (Ce iarnă, o primă iarnă!/ Atâta viaţă sub alba zăpadă/ Şi atâta foc în negrul pământ!/ Cu fulgii zbor. Eşti şi sunt.), lungile plimbări prin pădure la sfârşit de primăvară, vacanţa de nebună distracţie şi plăceri fierbinţi petrecută la malul mării, tot Timpul şi Spaţiul inundat în iubire. Acolo unde Eu o întâlneam pe Ea. Acolo era Acolo.
Şi apoi plecarea ei…

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 09

Azi am văzut doi îndrăgostiţi în parc. Stăteau cu picioarele desculţe deasupra apei. Tineri, foarte tineri.
El. Colţuros, ţeapăn, stingher. Probabil speriat. O mână petrecută deasupra umerilor fetei, o mână ce în neliniştea ei nu-şi găsea locul potrivit. Sărutări scurte, copilăreşti.
Ea. De o feminitate debordantă. Calmă, savurând fiecare clipă. Cu o mână petrecută în jurul iubitului, cu cealaltă mângâindu-l uşor pe ceafă. Îl ţinea de parcă era cel mai fragil şi cel mai preţios lucru din Univers. De o gingăşie sfâşietoare. Sărutări lungi, pasionale.
Când am plecat din parc erau Unul.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 08

Dumnezeu nu există.
Nu e decât o palidă consolare a sufletelor slabe, a celor care nu au curajul să-şi asume viaţa, să îşi trăiască clipa. Şi atunci, ce fac? Inventează o prezenţă supranaturală care să-i răsplătească într-o viaţă viitoare, să-i scalde în laptele şi mierea pe care nu şi-au permis-o acum.
Şi dacă totuşi există? Cum a putut El să dea unei fiinţe create de El însuşi libertatea de a jigni, răni, omorî o altă fiinţă, tot de El însuşi creată cu aceleaşi drepturi şi din acelaşi sânge?
Şi dacă mă înşel şi mă pierd, de ce nu mă ajută? De ce nu mă lasă să văd măcar o parte din slava şi din măreţia lui? Sunt prea puţin important încât nu merit o mică minune, un mic semn, o mică atingere pe frunte? De aia nu mai există sfinţi şi minuni… Poate nu au existat niciodată. Şi orice pare să nu fie conform unei curgeri liniştite şi liniare a timpului, orice întâmplare care pare să întrerupă curgerea firească a lucrurilor nu e decât o coincidenţă. Şi nu aş crede de mi s-ar întâmpla.
Mergând prin umbra clădirilor din centrul oraşului, Dumnezeu nu părea să mai existe pentru Saul. Pierdut în cearta lui interioară, Saul nici nu băgă de seamă privirea insistentă a unui om ce se apropia încetişor de el. Un ţigan.
- Nu te supăra, ai o secundă?
- O secundă? Da…
- Dumnezeu te iubeşte!
- …!?
- Şi te iartă. Şi cred că ţi-ar fii mai bine dacă ai veni cu mine acum la Biserică şi ai vorbi cu El.
- Hmm, secunda ta tocmai a expirat! aruncă Saul din vârful buzelor şi se îndepărtă.
- Ah, guraliv mai era şi tipu’ ăsta. Şi să se ia el aşa de om pe stradă…Mare e grădina şi spart e gardul!
După încă câţiva paşi, Saul se întoarse şi începu să-l caute pe ţigan cu privirea. În spatele lui, însă, umbra începea să se deşire când soarele o împungea cu ale sale suliţe în coaste.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 07

Copacul este al doilea răzvrătit.

Când El l-a condamnat la nemişcare
Înţepenindu-l în pământ şi dându-i răsuflare,
El şi-a ridicat crengile şi L-a bătut.
L-a bătut cu flori şi L-a răstignit.

Si-atunci El a creat Omul.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 06

- Zi după zi. Gri înlocuit de alt gri. Aceeaşi nuanţă, aceeaşi culoare. Nimic spectaculos. Nimic care să îţi accelereze bătăile inimii. Lucrurile trec pe lângă mine repede şi la mare distanţă. Totul e atât de rapid. Parcă aş fii într-o gară şi aş aştepta ceva. Un tren ce nu mai vine. Ştii, e ciudat. Parcă am ajuns la capătul drumului. Parcă nu mai e nimic dincolo de trenul ce nu mai vine. Vid. Gol. Capăt de linie.
- Mda, ştiu la ce te referi. Simt şi eu că parcă am ajuns la capătul puterilor, zise Saul şi mai sorbi o dată din bere.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 05

Întins pe parchet, Saul nu mai urmărea demult acvariul sau tavanul.
În piesa absurdă a tăcerii, peştii observau nemişcarea ce se petrecea dincolo de sticlă.
- Hmmm, omul acesta nu pare să se simtă prea bine în acvariul său…
- Oare nu e bună apa lui?
- Nici nu a clipit când i-am făcut din aripioare…
Cu o nouă mică ridicare din aripioare peştii se întorceau la frenezia vieţii cotidiene.
- Dacă m-aş ucide? Un gest ca acesta ar alunga cu siguranţă monotonia. Plus că are aşa o aură romantică, atrăgătoare, un soi de rebeliune în care eu aş fii personajul principal. Aş putea să o fac chiar acum. Nimic nu mă împiedică. Aş fii stăpânul absolut al propriului destin.

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 04

Iona. Asta suntem toţi.
Toţi care avem curajul şi răbdarea să ne aplecăm asupra noastră şi să împungem cu mintea Infinitul. Pescari pe marginea unei imense nopţi, aruncând undiţa spre necunoscut, sperând să prindem Adevărul, peştele cel mare. Blestemaţi să nu ne putem părăsi trupul, să nu putem depăşi limitările creierului, ale materiei. Închişi pe o planetă aproape rotundă, puşcăriaşi ai sistemului solar, damnaţi să nu putem cunoaşte ce începe acolo unde Universul se termină. Închişi în infinit. Balena noastră e întreg Universul. Ne-a născut, ne macină, ne reintegrează.
În acvariul meu există un singur peşte. Ca mine.