Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 25

Sunt un înger căzut.
Aripile îmi sunt sfărâmate în mii de bucăţi sângerânde. Penele îmi sunt terfelite. Sufletul mi-e murdar.
Nu mai aud muzica divină, nu mă mai aud nici măcar pe mine. Zgomotul e prea mare. Haosul mă îneacă.
Nu mai visez. Nu mă mai pot înălţa. Trăiesc din firimiturile de fericire pe care mi le aruncă alţii, mă îmbăt cu veşniciile celor din jur şi mă îmbrac cu ele crezând că îmi vor ţine de cald când voi rămâne din nou singur cu cei patru pereţi morţi ai mei.
Clipă după clipă picură. Fur de la oameni câte o trăire şi o asociez câte unei clipe. Apoi uit. Şi clipele redevin la fel. Şi mi se scurg.
Mor şi o fac prosteşte, fără curajul de a privi în urmă şi de a ierta. A mă ierta.